A fost un pui de cioară care m-a impresionat atât pe mine cât și pe Cezar, ciobănescul meu. Am dat peste el întâmplător. Viața se scurgea din corpul său cu repeziciune. Parcă știa asta. Nu se mai împotrivea. Știa că ai lui deja s-au obișnuit cu ideea morții sale. Se considera un pui părăsit și încerca să se bucure de ultimele clipe. Nu-l băga nimeni în seamă. Mai ales că era orb.

Cezar l-a simțit că-i bolnav, neajutorat, pe moarte, prin urmare nu a făcut nimic altceva decât să-l miroasă. Puiul de cioară nu a protestat deloc. Nu vedea nimic, doar simțea căldura unui bot de câine. L-am fotografiat. Apoi l-am luat în palme și am rugat pe cineva să mă fotografieze. Vroiam ca acel pui de cioară să devină o amintire. Nu eram sigur că o să moară. Însă a doua zi era deja mort, căzut pe burtă, cu aripile răsfirate, parcă într-o ultimă încercare de a-și lua zborul. Zăpada i-a acoperit o parte din penele lungi și negre.

The Crow

The Crow and the Dog

Death